Bun venit pe Ajuta-ma sa cresc!

ajutamasacresc

Nu vreau la ora de educație fizică

This gallery contains 1 photo.

Dacă vei căuta în dicționarul explicativ al limbii române ce înseamnă educația fizică, vei găsi următoarea definiție: “ansamblul de măsuri care au ca scop dezvoltarea armonioasă a corpului, întărirea sănătății, formarea și perfecționarea cunoștințelor, deprinderilor de mișcare necesare pentru muncă cât și pentru activitățile sportive.”

Așadar, orele de educație fizică, susținute în cadrul școlii, sunt menite să ajute copiii să devină mai conștienți de organismul lor, să-și descopere abilitățile și să-și mențină starea de sănătate. Cu toate acestea sunt tot mai des întâlnite cazuri în care școlari apți din punct de vedere fizic, evită participarea la orele de sport.

Marea majoritate a copiilor sănătoși au o înclinație naturală spre mișcare. Din momentul în care învață să meargă și să capete control asupra corpului lor, cu greu îi mai poți ține în loc. Vor să meargă, să alerge, să testeze tot felul de posturi, să se legene, să alerge după minge etc. Și atunci, care ar putea fi motivele pentru care o oră ce le permite să se manifeste, le încurajează dorința de a-și consuma energia fizică, să prezinte puțin interes sau chiar să fie privită ca pe o povară?

Iată câteva posibile răspunsuri pentru întrebarea de mai sus:

· Targeturi prea grele

De multe ori, cursul de educație fizică implică realizarea unor probe pentru care unii copii nu sunt antrenați sau nu prezintă abilitățile fizice necesare. Când se pune accent pe astfel de obiective, copilul respectiv se simte frustrat, îi este rușine (mai ales într-o etapă de vârstă la care valorizarea colegilor are mare impact) sau îi este teamă de consecințe.

Copiii sunt diferiți și din punct de vedere al dezvoltării și abilităților fizice. Scopul orelor de educație fizică ar trebui sa fie acela de a ajuta copilul sa-si cunoasca si accepte limitele prezente, de a-l ajuta sa-si gaseasca resurse proprii pentru a si le depasi, de a-si descoperi inclinatiile si a-si depasi inhibitiile, de a-si valorifica acele puncte forte si nu acela de a atinge un grad de performanta la o activitate.

· Motivație extrinsecă și nu intrinsecă

Adesea, în școală, atât la ora de sport cât și la restul disciplinelor, se pune accent pe obținerea unor calificative bune și nu pe stimularea motivației intrinseci, pe căutarea și întărirea resurselor proprii și pe obținerea satisfacției personale din simpla desfășurare a activității. Motivația extrinsecă (calificativele) antrenează voința pentru o perioadă mai scurtă de timp decât cea izvorâtă din interior. Își pierde, la un moment dat, din valoare și interes. În plus, adesea ea funcționează ca evitare a unui aversiv („daca nu sar cât trebuie voi obține un calificativ slab și mă va certa mama acasă”). Și, așa cum studiile psihologice au arătat, aversivele fac dintr-o activitate să fie mai puțin plăcută, atractiva, dorită. De asemenea, prin stimularea doar a motivației externe, se pierde din vedere, iarăși, scopul principal al acestor cursuri: acela prin care copilul ar deveni tot mai conștient de corpul său (cu potențialul și nevoile sale). Activitatea fizică își pierde din valoare pentru că s-a schimbat obiectivul: dacă până acum obiectivul era plăcerea realizării, în sine, a activității, din acest moment obiectivul este obținerea unor note.

· Dependența de tehnologie

Da, este și el prezent în discuția noastră! Aud tot mai des părinți care se vaită:

“Stă toata ziua pe calculator/consolă/telefon. Nu îi place să se joace cu alți copii sau să facă mișcare.”

Un timp exagerat petrecut pe internet sau cu jocurile pe calculator vor influența copilul astfel încât va avea tot mai puțină dorință să se confrunte cu provocările realității. Lumea virtuală dă senzația de control, este un mediu aparent securizant și previzibil. În plus, pe calculator, copilul poate dobândi puteri pe care, în lumea reală, și le-ar dori dar nu le poate obține (sau ar fi nevoie de un efort foarte mare). E o lume în care frustrările sunt mai puțin prezente. Acesta este un motiv important să și dorească să rămână tot mai mult acolo. Deși nouă, adulților, ne este greu să înțelegem acest lucru, să fii copil este de multe ori frustrant pentru că viața și dezvoltarea ta depind de alții, îți dorești să faci multe dar pentru puține ai abilitățile necesare.

De aceea, le recomand părinților să gestioneze foarte bine timpul și programele pe care le pun la îndemâna copiilor.

· Atitudinea adultilor vis-à-vis de cei care fac sport

Părinții își doresc deseori ca orele de educație fizică să fie înlocuite cu cele de studiu, considerând că celelalte discipline sunt mult mai relevante și mai importante. “La ce îi trebuie lui sport? Să pună mâna să învețe lucruri serioase!”

Există, de asemenea, prejudecata conform căreia sportivii au mai puține abilități intelectuale. Sunt profesori care solicită să își țină orele lor în locul celor de educație fizică “care au mai puțină importanță.”

Devalorizarea activității fizice de către adulți, atrage după sine, treptat, aceeași atitudine din partea copiilor.

Și totuși…..are nevoie de educație fizică

Studii recente au arătat faptul că activitățile sportive ajută copiii să-și dezvolte concentrarea și stabilitatea atenției și să își sporească abilitățile cognitive. Acei copii care au o condiție fizică bună sunt înclinați mai mult să opereze bine cu factorii realității, sunt într-un contact mai bun cu corpul lor, pot fi mai creativi și mai organizați.

Educația fizică formează și aspecte precum forța voinței, disciplină, capacitatea de a planifica și de a decide în baza analizei mai multor factori și chiar de a interacționa.

Așadar, beneficiile sportului pentru copii sunt multiple. Pentru a le permite să existe e nevoie de un grad de educație și conștientizare individuală dar și socială a adulților care decid asupra a ceea ce este bun sau rău pentru copiii lor.

Psiholog Oana Mihalcea

Copilul cu cerinţe speciale are nevoie de muncă în echipă

Cȃnd vine vorba despre sănatatea fizică ṣi psihică, la noi ȋn ţară abia ȋncepe să prindă contur ideea echipelor multidisciplinare.  Cȃnd ai un copil cu nevoi speciale succesul recuperării lui depinde foarte mult de cȃt de bine ṣi deschis cooperează specialiṣtii diferiţi care lucrează cu acesta. Oricȃt de bine pregătită pe aria sa profesională ar fi o persoană nu ar putea percepe copilul la nivel global, cu fiecare factor de influenţă asupra dezvoltării sale. De aceea este esenţial ca specialiṣtii implicaţi în recuperarea copilului cu cerinţe speciale să colaboreze ṣi sa ȋṣi ofere reciproc informaţii relevante despre copil, despre terapia sa, sprijin pentru găsirea de soluţii optime. Iată o listă cu specialiṣtii care fac parte, adesea, din echipa multidisciplinară care lucrează cu un copil cu nevoi speciale:

  1. Psihologul: observă ṣi evaluează copilul ȋn diferite arii comportamentale şi de dezvoltare, observă funcţionalitatea lui ȋn familie ṣi în mediile extrafamiliale, ȋl ȋnsoţeṣte pe acesta, prin tehnici specifice, ȋn procesul de dezvoltare psihică, emoţională ṣi comportamentală, consiliază familia. Consilierea psihologică, terapia ABA, ergoterapia, terapia cognitiv comportamentală, terapia prin joc, terapia ocupaţională sunt aplicate de către psihologi. În competenţele psihologului nu intră prescrierea de medicamente.
  2. Psihiatrul: este medicul care poate pune un diagnostic atunci cȃnd există o tulburare de natură psihică şi/sau de dezvoltare. Acesta poate stabili şi tratamentul medicamentos atunci când este necesar.
  3. Neurologul: stabileşte diagnosticul atunci când există o afecţiune a sistemului nervos. Se recomandă să se realizeze evaluarea neurologică atunci când există întârzieri de dezvoltare, ticuri, convulsii, mişcări anormale, dificultăţi de concentrare şi învăţare, tulburări de limbaj etc.
  4. Pediatrul: este specialistul care are informaţiile despre istoricul medical, evoluţia fizică a copilului, despre metabolismul său. Pediatrul poate fi primul care să remarce anumite probleme de dezvoltare ale copilului şi să orienteze familia către alţi specialişti (neurolog, psihiatru, logoped, kinetoterapeut etc.) De asemenea, pediatrul este cel care poate oferi, pe parcursul terapiei, informaţii despre schimbările sale metabolice care îi pot influenţa capacitatea de concentrare, starea emoţională etc.
  5. Kinetoterapeutul: este specialistul în evaluarea şi intervenţia în tulburări motorii ( paralizii cerebrale, hemipareze, parapareze spastice) sau în cazurile în care întarzierea în dezvoltarea motorie este asociată cu tulburări de altă natură. Capacităţile motorii au implicaţii în dezvoltarea pe mai multe planuri: în dezvoltarea limbajului, autonomiei, cogniţiei, atenţiei etc. De aceea planul terapeutic trebuie să ţină cont de evaluarea şi informaţiile kinetoterapeutului.
  6. Logopedul: are un rol foarte important în recuperarea copilului cu nevoi speciale pentru că fără limbaj nu există nici cogniţie, nici socializare, nici autonomie. Logopedul este cel care evaluează gradul în care copilul înţelege limbajul vorbit şi capacitatea lui de a se exprima. El este cel care stabileşte planul de intervenţie logopedică şi îl pune în aplicare. Este foarte important ca acesta să colaboreze cu un orl-ist (pentru a se asigura că nu există tulburări de auz, polipi, fren prea scurt etc.) şi cu un ortodont pentru situaţiile în care structura nefirească a dentiţiei poate afecta pronunţia.
  7. Educator/învăţător: este cel care observă copilul în mediu extins, îl susţine în integrarea sa în societate, ne oferă informaţii despre puterea sa de concentrare atunci când modul de lucru este diferit faţă de cel terapeutic (adesea de tipul 1 la 1), despre comportamentul şi reacţiile copilului în relaţie cu egalii. De asemenea, pentru ca educatorul să îl poată ajuta pe cel mic, are nevoie să fie informat despre cerinţele speciale ale copilului dar şi despre obiectivele şi strategiile terapeutice.

Psiholog Oana Mihalcea

 

Importanta respiratiei in vorbire

Pentru om respiratia este esentiala in supravietuire dar are un rol foarte important si in vorbire. Respiratia necesara pentru emiterea sunetelor este diferita de respiratia metabolica. Vocea si puterea ei, fluenta si producerea sunetelor, toate sunt posibile doar datorita respiratiei corecte. De aceea, sedintele de logopedie trebuie sa implice si exercitii de respiratie. Acestea vor avea ca obiectiv urmatoarele: Citeste mai mult

E necesara stimularea senzoriala in dezvoltarea limbajului?

Ce reprezinta integrarea senzoriala?

Copilul cunoaste lumea inconjuratoare si pe sine cu ajutorul simturilor. Cand ia contact cu mediul sau, simturile transmit informatii la creier iar acesta  le interpreteaza, le pune in contact unele cu altele si stabileste modalitatea potrivita de raspuns la ele.

Atunci cand creierul realizeaza in mod corect aceste sarcini are loc integrarea senzoriala. Cand exista o tulburare de integrare senzoriala, creierul intampina dificultati in procesarea informatiilor primite prin intermediul simturilor. Citeste mai mult

Cand apelezi la psiholog, psihiatru sau consilierul scolar?

Nu putini dintre noi ne-am confruntat in viata cu situatii stresante si problematice intr-un anumit moment si, neputand sa le depasim, am fost nevoiti sa apelam la un specialist.

Multor oameni le este dificil sa faca diferenta intre ceea ce numim “psiholog”,”psihiatru” sau “consilier scolar”,din motive diverse,dar cel mai adesea pentru ca nu au mai luat contact,nu cunosc foarte multe despre acest domeniu si nu stiu care specialist se pliaza cel mai bine pe problema cu care se confrunta ei in acel moment.

[edsanimate_end] Citeste mai mult

Copiii stangaci nu fac stangacii!

Trebuie sa stii ca bebelusii se nasc ambidextri si cu o anumita predispozitie  pentru a folosi preponderent una dintre partile corpului. Tendinta generala a bebelusilor este de a dezvota si utiliza cu mai multa dexteritatate partea dreapta a corpului, influentati fiind de

[edsanimate_end] Citeste mai mult

Integrarea in colectivitate a copiilor cu dizabilitati

Intrarea in colectivitate este un pas important in viata copiilor cu dizabilitati, este ‘cheia’ lor spre un viitor mai bun si mai usor din punct de vedere social si de aceea este foarte important sa facem acest pas treptat, cu intelegere si sprijin acordat atat din partea familiei cat si a terapeutilor ,

[edsanimate_end] Citeste mai mult

A fi parintele unui copil cu autism

Intru la el in camera si il vad in pat, cu o perna in brate, leganandu-se fara intrerupere si cu privirea in gol. Nu are nici o reactie cand intru, nici chiar atunci cand ii vorbesc; pare ca nu ma aude. Mama il striga iar el se ridica fara sa o priveasca, se apropie de ea, ii intinde mana sa i-o pupe, sare de 2 ori

[edsanimate_end] Citeste mai mult

Aversiunea senzoriala la mancare

Aceasta tulburare il determina pe copil sa refuze anumite alimente care au o textura, un miros sau un gust specific. Primele semne apar atunci cand in alimentatia copilului au loc schimbari ( de exemplu: cand parintele introduce alimente solide in locul celor pasate, cand schimba marca unui aliment etc.)

[edsanimate_end] Citeste mai mult

Limbajul la copiii cu autism

In autism sunt afectate in general mai multe arii de dezvoltare, printre care si comunicarea si interactiunea sociala. De cele mai multe ori, copiii cu aceasta tulburare prezinta o incapacitate in stabilirea de relatii cu cei din jur si rareori manifesta interes pentru a denumi actiuni

[edsanimate_end] Citeste mai mult