Bun venit pe Ajuta-ma sa cresc!

Nu vreau la ora de educație fizică

Dacă vei căuta în dicționarul explicativ al limbii române ce înseamnă educația fizică, vei găsi următoarea definiție: “ansamblul de măsuri care au ca scop dezvoltarea armonioasă a corpului, întărirea sănătății, formarea și perfecționarea cunoștințelor, deprinderilor de mișcare necesare pentru muncă cât și pentru activitățile sportive.”

Așadar, orele de educație fizică, susținute în cadrul școlii, sunt menite să ajute copiii să devină mai conștienți de organismul lor, să-și descopere abilitățile și să-și mențină starea de sănătate. Cu toate acestea sunt tot mai des întâlnite cazuri în care școlari apți din punct de vedere fizic, evită participarea la orele de sport.

Marea majoritate a copiilor sănătoși au o înclinație naturală spre mișcare. Din momentul în care învață să meargă și să capete control asupra corpului lor, cu greu îi mai poți ține în loc. Vor să meargă, să alerge, să testeze tot felul de posturi, să se legene, să alerge după minge etc. Și atunci, care ar putea fi motivele pentru care o oră ce le permite să se manifeste, le încurajează dorința de a-și consuma energia fizică, să prezinte puțin interes sau chiar să fie privită ca pe o povară?

Iată câteva posibile răspunsuri pentru întrebarea de mai sus:

· Targeturi prea grele

De multe ori, cursul de educație fizică implică realizarea unor probe pentru care unii copii nu sunt antrenați sau nu prezintă abilitățile fizice necesare. Când se pune accent pe astfel de obiective, copilul respectiv se simte frustrat, îi este rușine (mai ales într-o etapă de vârstă la care valorizarea colegilor are mare impact) sau îi este teamă de consecințe.

Copiii sunt diferiți și din punct de vedere al dezvoltării și abilităților fizice. Scopul orelor de educație fizică ar trebui sa fie acela de a ajuta copilul sa-si cunoasca si accepte limitele prezente, de a-l ajuta sa-si gaseasca resurse proprii pentru a si le depasi, de a-si descoperi inclinatiile si a-si depasi inhibitiile, de a-si valorifica acele puncte forte si nu acela de a atinge un grad de performanta la o activitate.

· Motivație extrinsecă și nu intrinsecă

Adesea, în școală, atât la ora de sport cât și la restul disciplinelor, se pune accent pe obținerea unor calificative bune și nu pe stimularea motivației intrinseci, pe căutarea și întărirea resurselor proprii și pe obținerea satisfacției personale din simpla desfășurare a activității. Motivația extrinsecă (calificativele) antrenează voința pentru o perioadă mai scurtă de timp decât cea izvorâtă din interior. Își pierde, la un moment dat, din valoare și interes. În plus, adesea ea funcționează ca evitare a unui aversiv („daca nu sar cât trebuie voi obține un calificativ slab și mă va certa mama acasă”). Și, așa cum studiile psihologice au arătat, aversivele fac dintr-o activitate să fie mai puțin plăcută, atractiva, dorită. De asemenea, prin stimularea doar a motivației externe, se pierde din vedere, iarăși, scopul principal al acestor cursuri: acela prin care copilul ar deveni tot mai conștient de corpul său (cu potențialul și nevoile sale). Activitatea fizică își pierde din valoare pentru că s-a schimbat obiectivul: dacă până acum obiectivul era plăcerea realizării, în sine, a activității, din acest moment obiectivul este obținerea unor note.

· Dependența de tehnologie

Da, este și el prezent în discuția noastră! Aud tot mai des părinți care se vaită:

“Stă toata ziua pe calculator/consolă/telefon. Nu îi place să se joace cu alți copii sau să facă mișcare.”

Un timp exagerat petrecut pe internet sau cu jocurile pe calculator vor influența copilul astfel încât va avea tot mai puțină dorință să se confrunte cu provocările realității. Lumea virtuală dă senzația de control, este un mediu aparent securizant și previzibil. În plus, pe calculator, copilul poate dobândi puteri pe care, în lumea reală, și le-ar dori dar nu le poate obține (sau ar fi nevoie de un efort foarte mare). E o lume în care frustrările sunt mai puțin prezente. Acesta este un motiv important să și dorească să rămână tot mai mult acolo. Deși nouă, adulților, ne este greu să înțelegem acest lucru, să fii copil este de multe ori frustrant pentru că viața și dezvoltarea ta depind de alții, îți dorești să faci multe dar pentru puține ai abilitățile necesare.

De aceea, le recomand părinților să gestioneze foarte bine timpul și programele pe care le pun la îndemâna copiilor.

· Atitudinea adultilor vis-à-vis de cei care fac sport

Părinții își doresc deseori ca orele de educație fizică să fie înlocuite cu cele de studiu, considerând că celelalte discipline sunt mult mai relevante și mai importante. “La ce îi trebuie lui sport? Să pună mâna să învețe lucruri serioase!”

Există, de asemenea, prejudecata conform căreia sportivii au mai puține abilități intelectuale. Sunt profesori care solicită să își țină orele lor în locul celor de educație fizică “care au mai puțină importanță.”

Devalorizarea activității fizice de către adulți, atrage după sine, treptat, aceeași atitudine din partea copiilor.

Și totuși…..are nevoie de educație fizică

Studii recente au arătat faptul că activitățile sportive ajută copiii să-și dezvolte concentrarea și stabilitatea atenției și să își sporească abilitățile cognitive. Acei copii care au o condiție fizică bună sunt înclinați mai mult să opereze bine cu factorii realității, sunt într-un contact mai bun cu corpul lor, pot fi mai creativi și mai organizați.

Educația fizică formează și aspecte precum forța voinței, disciplină, capacitatea de a planifica și de a decide în baza analizei mai multor factori și chiar de a interacționa.

Așadar, beneficiile sportului pentru copii sunt multiple. Pentru a le permite să existe e nevoie de un grad de educație și conștientizare individuală dar și socială a adulților care decid asupra a ceea ce este bun sau rău pentru copiii lor.

Psiholog Oana Mihalcea