În psihologia copilului au fost făcute diverse cercetări și observații, au fost emise numeroase teorii, unele congruente, altele care se contrazic, unele care se completează într-un tablou unitar etc. Dar, oricât de diferite ar fi abordările adoptate de psihologi, ele se regăsesc într-un punct comun, acolo unde toți par să cadă de acord: importanța primului an de viață.
Copilul tău a trăit 9 luni într-un mediu total diferit de cel în care vine acum, în burtica ta. Acum este momentul în care va cunoaște realitatea în care va trăi mulți ani și are nevoie de tine pentru a-l ajuta să o primească cu încredere.
Este perioada în care are cel mai mult nevoie de atenția, de protecția, de iubirea și prezența ta. În primul an de viață copilul depinde complet de tine și modul în care îi vei răspunde nevoilor sale va influența încrederea în viața, în sine și în alții. Este momentul în care își formează viziunea fundamentală asupra lumii în care s-a născut, asupra modului în care este întâmpinat de viață și de persoanele din jur, deschiderea cu care va explora și cunoaște mediul. Amprentele lăsate de experiențele din acest an nu se vor șterge niciodată, deși vor deveni greu de accesat în mod conștient.
Pentru a înțelege mai bine cum e mai potrivit să te raportezi la el și ce ai de făcut, voi trece în revistă modul în care copilul trăiește relația cu mama și nevoile sale primare din această etapă a vieții.
Fuziunea cu mama
0-6 luni – în aceste prime luni de viață copilul „percepe” tot ce îl înconjoară ca făcând parte din el. Acest lucru se datorează atât faptului că Eul, cu delimitările sale, nu este încă format cât și nivelului perceptiv puțin dezvoltat.
Timp de 9 luni de zile, în burtică, această ființă a făcut parte din tine, mămica lui. S-a contopit cu tine, a luat parte la viața ta, s-a hrănit cu hrana ta, a existat prin tine. Este greu de crezut că această conectare se poate întrerupe brusc, prin nașterea sa. Pentru el, tu ești o prelungire a lui și este necesar să vii în întâmpinarea lui ca și cum acest lucru l-ai simți și tu (de cele mai multe ori chiar îl simți). Are nevoie de iubirea, atenția, grija și atingerea ta. În această perioadă copilul își formează atitudinea și încrederea în viață. Dacă îi vei oferi afecțiune și condiții propice dezvoltării armonioase și în acord cu nevoile sale (nu ale tale) el își va dezvolta sentimentul siguranței, stima de sine, lumea exterioară îi va părea un cămin.
6-12 luni – încep să apară primele licăriri ale Eului. Copilașul tău începe să realizeze că are un corp propriu, separat de ceea ce îl înconjoară și este dornic să îl descopere. Cu toate acestea, este încă în fuziune cu mama, dar de această dată dependența este legată de relația cu ea. Copilul realizează că există un punct în care corpurile voastre se separă dar caută să se mai simtă legat de tine prin iubirea voastră. Este prima relație de iubire pe care o trăiește, relație dintre două persoane percepute, de data aceasta, în mod distinct. În această perioadă își va forma viziunea față de relațiile cu oamenii. Dacă nu vii in întâmpinarea acestei nevoi de iubire și implicare în relație cu el, copilul tău se va simți abandonat. Mai târziu, vom regăsi acest copil într-o personalitate de tip sufocant (care se „agață” de persoanele cu care intră în relații trăind fiecare despărțire ca pe un „nou abandon”, ca pe sfârșitul vieții) sau evitant (care evită să se implice prea mult în relații, evită să împărtășească lucruri intime, sentimente altor persoane, evită să își ia angajamente față de alte persoane. Poate că replica cea mai cunoscută a acestor oameni este că vor să fie liberi dar, la bază se află, de fapt, teama că vor trăi, la un moment dat, același abandon dureros).
Principalele nevoi ale bebelușului
–De iubire si siguranță – „ Mami este aici, te iubește și te protejează, ești în siguranță”
Copilașul tău vine dintr-un loc în care se simțea în deplină siguranță și era în contact permanent cu tine. Dintr-o dată, face pare dintr-o lume necunoscută, diferită, asupra căreia nu are nici un control. De aceea, are nevoie să îi transmiți iubirea și grija ta și chiar să îi vorbești despre ele. Nu va întelege cuvintele pe care i le adresezi dar va percepe încărcătura emoțională din spatele lor. Spune-i des că îl iubești, că ești lângă el să îl veghezi, că este în siguranță și totul va fii bine. Vei constata efectele benefice atât asupra lui cât și asupra ta. Nu este un mister anxietatea mamei în aceste luni, mai ales dacă este vorba despre primul ei copil. Bebelușul va simți această neliniște pentru că, să nu uităm, în acest moment este ca o prelungire a ta, se identifică cu emoțiile și trăirile tale. Păstrând contactul apropiat cu el și vorbindu-i, exteriorizându-ți dragostea și grija te vei simți și tu mai bine și acest lucru se va observa și în ceea ce îl privește pe el.
–De hrană – „ Ce frumoasă este viața, este suficient să mă exprim pentru a primi ceea ce am nevoie. E un loc plăcut și sigur.”
Natura a făcut atât de bine lucrurile încât, în această perioadă în care copilul nu are control asupra mediului, semnalele corpului sunt foarte puternice pentru a putea fi cu ușurință comunicate atunci când apar. Nu te consuma ascultând sfaturi despre cât de mult și des ar trebui să mănânce sau făcând un program fix pentru mese. Fii doar atentă la ritmul lui și mulează-te dupa el. Nevoia de hrană apare pentru el ca o senzație dureroasă care îl trezește și care impune satisfacerea ei imediată. Este o senzație puternică care nu mai lasă loc pentru altceva și nu suportă întârziere. Cu cât vei întârzia mai mult să îl hrănești atunci când are nevoie, cu atât plânsul va deveni mai puternic pentru că și senzațiile lui sunt mai puternice.
Respectă-i ritmul propriu, respectă-i unicitatea și hrănește-l atunci când o cere. Nu-ți fie teamă că îl hrănești prea des sau că ar trebui să îl obișnuiești, de pe acum, cu un ritm anume. Este perioada în care copilul știe cel mai bine cât și când are nevoie de hrană. Poate nu-ți va veni să crezi dar, modul în care îi respecți această nevoie îi va influența structura psihologică. Daca va fii hrănit când îi este foame, bebelușul tău se va simți în siguranță într-o lume care vine în întâmpinarea cerințelor lui. Se va simți respectat, ascultat, îngrijit și important. Va învăța că este bine să îți asculți propriile nevoi, că este bine să le exprimi, va învăța că este o ființă care merită atenție. Dacă, din contră, bebelușul nu primește mâncare când îi este foame, dacă i s-a impus un program rigid (realizat după nevoia de control a adultului) sau este ignorat, se va simți insecurizat, va dezvolta o viziune negativistă asupra vieții, va simți că este respins ca ființă, va fii frustrat, va înțelege că este inutil să mai ceară ceva pentru că nu este nimeni care să îi răspundă și, deci, nevoile trebuie reprimate, negate. Va fii furios sau apatic iar mediul în care s-a născut i se va prezenta ca unul plin de decepții. Nu mai punem la socoteală problemele de alimentație implicite.
– Nevoia de contact fizic – Mângâierile sunt cea mai puternică voce a iubirii.
S-a demonstrat prin numeroase studii că, pentru a se dezvolta armonios, copilul are nevoie să primească mângâieri. Lipsa sentimentelor exprimate cu ajutorul corpului (să nu uităm că, la această vârstă, copilul comunică și primește mesaje multe prin intermediul corpului) atrage după sine mari carențe emoționale și vulnerabilități psihologice (dar și fizice).
Bebelușul are nevoie să simtă tandrețea și iubirea intrând în contact cu corpul tău. Are nevoie de mângâiere, îmbrățișare, masaj, legănat etc. Semnificative pentru relația cu bebelușul tău sunt: pieptul, brațele și ochii.
Pieptul: aduce hrană atât pe plan fizic cât și emoșional. Prin alăptare copilul își ia cantitatea necesară de lapte dar stabilește și un contact intim cu tine, mama lui. Astfel simbolizați corporal fuziunea instalată și resimțită de noul venit pe lume. În plus, adus la pieptul tău, copilul aude bătăile inimii, sunet cu care s-a obișnuit în cele 9 luni trăite în burtica ta. Ritmul îl va securiza și relaxa. Dacă ai optat pentru biberon pune totuși copilul la piept ca și cum ai alăpta. Astfel vei menține contactul fizic și transferul de caldură emoțională. Comuniunea dintre voi va exista și în acest fel.
Brațele: sunt elemente de suport emoțional și fizic. Cu brațele îi vei cuprinde trupușorul și el se va simți conținut, susținut și protejat.
Ochii: sunt cu adevărat oglinda sufletului. Prin privire comunici tandrețe și iubire bebelușului tău. Cu toții am văzut acea strălucire din privirea unei mame care își privește cu drag bebelușul ca pe ființa cea mai prețioasă din lume. Acea strălucire caută să o surpindă și el când îți urmărește privirea.
Așadar, îmbrățișează-ți copilul cât mai des și nu te teme de răsfăț la această vârstă. Un copil care a primit „hrană emoțională” și este securizat pe acest plan va căuta singur să își câștige independența începând cu perioada în care va începe să meargă și să exploreze mediul. Contrar aparențelor, un copil al cărui comportament îl interpretăm ca răsfăț este de fapt o persoană care nu a primit suficientă dragoste și atenție și încearcă astfel să-și completeze golul pe care îl resimte. Răsfățat poate ajunge, de asemenea, atunci când vrea să se desprindă din brațele voastre, ale părinților, dar voi nu vă simțiți pregătiți să îi dați drumul și îi mențineți încă dependența de voi. Nu este cazul de așa ceva în primul an de viață când bebelușul are nevoie de fuziunea cu mama și de dragostea sa abundentă. Dacă îi oferi această dragoste și căldură umană, la sfârșitul acestei perioade va avea puse bazele solide ale indentitățîi sale, va fi optimist și încrezător în viață iar asta îi va oferi siguranța că poate să se desprindă câte puțin de părinți pentru a cunoaște lumea.
– Nevoia de stimulare senzorială
Copilul tău va învăța treptat să descopere universul în care s-a născut dar tu îl poți susține în acest proces oferindu-i diverși stimuli senzoriali: îi poți vorbi și cânta pentru a-i stimula percepțiile auditive (acestea sunt cel mai bine dezvoltate chiar din viața intrauterină și este bine să i te adresezi încă de atunci. La naștere copilul se va liniști când îți va auzi vocea cu care s-a obișnuit, va fi elementul de siguranță, ancora sa într-o lume necunoscută) ; îl poți masa și mângâia pentru percepțiile tactile, îl poți legăna pentru stimularea sistemului vestibular și îi poți pune la dispoziție jucării de diferite culori, sigure pentru vârstă lui, pentru a-i dezvolta percepțiile vizuale. Ține cont că cea mai plăcută și eficientă activitate este cea petrecută împreună cu ține și cu tatăl lui.
Acestea sunt unele dintre cele mai importante nevoi în întâmpinarea cărora trebuie să vii cu promptitudine pentru copilul tău. Concluziile pe care le va trage odată ce ele au fost satisfăcute adecvat sunt:
– lumea este un loc plăcut, benefic, sigur, unde ai voie să te exprimi
– sunt iubit și acceptat așa cum sunt, îmi este recunoscută autenticitatea
– pot avea relațîi sociale satisfăcătoare
– sunt capabil să explorez lumea fascinantă în care trăiesc
– pot avea încredere în mine
Rolul tatălui în primul an de viață
Am pus accentul mai mult pe mama pentru că, relația specială creată între cei doi în perioada de sarcina, se prelungește cu această etapă. Tatăl este și el foarte important și este indicat să fie cât mai mult implicat în relație cu copilul său încă de la început, dar fuziunea puternică este încă în relație cu mama și de aceea este important ca ea să răspundă acestei nevoi. Bebelușul încă se mai simte legat printr-un „cordon” emoțional de mamă sa și este benefic ca relația să fie trăită astfel. Rolul cel mai important care îi revine tatălui acum este cel de partener pentru soția sa: partener care o susține, o ascultă, o conține și îi oferă suport afectiv mamei. Pentru că, dacă bebelușul are nevoie de toată atenția și iubirea ei, mama la rândul ei are nevoie să fie înțeleasă și susținută de partenerul ei. Nu este deloc ușor acest rol! Mama va fi preocupată de copilul ei, va avea mai puțîn timp și disponibilitate pentru soțul ei, va fi mai puțin prezentă pentru el și, atunci, raportul va fii oarecum disproporționat în relația dintre ei. Nu puține vor fi momentele în care ea se va simți suprasolicitată, anxioasă, mânioasă pe propriul copil sau pe soțul său. Sunt emoțîi ce apar în mod normal de-a lungul primului an din viațade mămică și, mai ales atunci, e nevoie ca cineva să îi ofere „brațele” protective, „umărul” pe care să plângă și privirea ce transmite iubire.
Psiholog Oana Mihalcea
