Cȃnd vine vorba despre sănatatea fizică ṣi psihică, la noi ȋn ţară abia ȋncepe să prindă contur ideea echipelor multidisciplinare. Cȃnd ai un copil cu nevoi speciale succesul recuperării lui depinde foarte mult de cȃt de bine ṣi deschis cooperează specialiṣtii diferiţi care lucrează cu acesta. Oricȃt de bine pregătită pe aria sa profesională ar fi o persoană nu ar putea percepe copilul la nivel global, cu fiecare factor de influenţă asupra dezvoltării sale. De aceea este esenţial ca specialiṣtii implicaţi în recuperarea copilului cu cerinţe speciale să colaboreze ṣi sa ȋṣi ofere reciproc informaţii relevante despre copil, despre terapia sa, sprijin pentru găsirea de soluţii optime. Iată o listă cu specialiṣtii care fac parte, adesea, din echipa multidisciplinară care lucrează cu un copil cu nevoi speciale:
- Psihologul: observă ṣi evaluează copilul ȋn diferite arii comportamentale şi de dezvoltare, observă funcţionalitatea lui ȋn familie ṣi în mediile extrafamiliale, ȋl ȋnsoţeṣte pe acesta, prin tehnici specifice, ȋn procesul de dezvoltare psihică, emoţională ṣi comportamentală, consiliază familia. Consilierea psihologică, terapia ABA, ergoterapia, terapia cognitiv comportamentală, terapia prin joc, terapia ocupaţională sunt aplicate de către psihologi. În competenţele psihologului nu intră prescrierea de medicamente.
- Psihiatrul: este medicul care poate pune un diagnostic atunci cȃnd există o tulburare de natură psihică şi/sau de dezvoltare. Acesta poate stabili şi tratamentul medicamentos atunci când este necesar.
- Neurologul: stabileşte diagnosticul atunci când există o afecţiune a sistemului nervos. Se recomandă să se realizeze evaluarea neurologică atunci când există întârzieri de dezvoltare, ticuri, convulsii, mişcări anormale, dificultăţi de concentrare şi învăţare, tulburări de limbaj etc.
- Pediatrul: este specialistul care are informaţiile despre istoricul medical, evoluţia fizică a copilului, despre metabolismul său. Pediatrul poate fi primul care să remarce anumite probleme de dezvoltare ale copilului şi să orienteze familia către alţi specialişti (neurolog, psihiatru, logoped, kinetoterapeut etc.) De asemenea, pediatrul este cel care poate oferi, pe parcursul terapiei, informaţii despre schimbările sale metabolice care îi pot influenţa capacitatea de concentrare, starea emoţională etc.
- Kinetoterapeutul: este specialistul în evaluarea şi intervenţia în tulburări motorii ( paralizii cerebrale, hemipareze, parapareze spastice) sau în cazurile în care întarzierea în dezvoltarea motorie este asociată cu tulburări de altă natură. Capacităţile motorii au implicaţii în dezvoltarea pe mai multe planuri: în dezvoltarea limbajului, autonomiei, cogniţiei, atenţiei etc. De aceea planul terapeutic trebuie să ţină cont de evaluarea şi informaţiile kinetoterapeutului.
- Logopedul: are un rol foarte important în recuperarea copilului cu nevoi speciale pentru că fără limbaj nu există nici cogniţie, nici socializare, nici autonomie. Logopedul este cel care evaluează gradul în care copilul înţelege limbajul vorbit şi capacitatea lui de a se exprima. El este cel care stabileşte planul de intervenţie logopedică şi îl pune în aplicare. Este foarte important ca acesta să colaboreze cu un orl-ist (pentru a se asigura că nu există tulburări de auz, polipi, fren prea scurt etc.) şi cu un ortodont pentru situaţiile în care structura nefirească a dentiţiei poate afecta pronunţia.
- Educator/învăţător: este cel care observă copilul în mediu extins, îl susţine în integrarea sa în societate, ne oferă informaţii despre puterea sa de concentrare atunci când modul de lucru este diferit faţă de cel terapeutic (adesea de tipul 1 la 1), despre comportamentul şi reacţiile copilului în relaţie cu egalii. De asemenea, pentru ca educatorul să îl poată ajuta pe cel mic, are nevoie să fie informat despre cerinţele speciale ale copilului dar şi despre obiectivele şi strategiile terapeutice.
Psiholog Oana Mihalcea
